Programul de instalare a contoarelor inteligente în Timișoara – 04-09 aprilie

În perioada 04 – 09 aprilie 2026, Aquatim, prin intermediul unei firme specializate, continuă procesul de digitalizare a contoarelor de branșament în cartierele din Timișoara. În această perioadă, noile contoare inteligente vor fi montate la clienții din zona Câmpului (străzile Apateu, Dumbrava Roșie, Fermității, Garabet Ibrăileanu, Efta Botoca) și din zona Complex Studențesc (străzile Cluj, Gladiolelor, Vasile Pârvan, Corneliu Coposu, Aurelianus, Alexandru Vaida Voievod, Socrate, Aleea Studenților, Delfinului, Aleea Miniș).

Instalarea contoarelor inteligente presupune o scurtă întrerupere a alimentării cu apă, de aproximativ 10 minute, iar clienții vor fi anunțați în prealabil pentru a permite accesul echipelor la căminele de apometru.

Noile contoare permit citirea automată a consumului, facilitând monitorizarea precisă și semnalarea situațiilor neobișnuite, precum consumul excesiv sau intervenții asupra contorului. Până în prezent, peste 27.000 de astfel de contoare au fost montate în Timișoara, Ghiroda și Moșnița Nouă, oferind locuitorilor avantajele unui sistem modern și transparent de monitorizare a consumului de apă.

Prin extinderea acestui program, Aquatim continuă să ofere servicii mai eficiente, contribuind la o gestionare mai bună a resurselor de apă și la confortul clienților.