Primăria, Aquatim și studenții Universității de Vest lansează proiectul Reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale”

Joi, 2 iunie 2022, începând de la ora 13.15, în spațiul outdoor al Gradinii Urbane UVT (în lateralul sălii de sport și a terenului de baschet UVT) se va desfășura conferința de presă dedicată lansării proiectului comun, inițiat de Primăria Municipiului Timișoara, Aquatim și studenții Universității de Vest: reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate.

Săptămâna Verde Europeană la UVT este în 2022 la cea de-a cincea ediție, evenimentul UVT fiind selectat de Comisia Europeană ca eveniment partener al Săptămânii Verzi Europene, un program european care are loc la nivel internațional în perioada 30 mai – 5 iunie 2022.

Proiectul Reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” ca insulă de biodiversitate face parte din viziunea globală propusă în calendarul din Săptămâna Verde Europeană la UVT și a fost propus de către Aquatim SA, ca deținător al drepturilor de utilizare a Fântânii „Punctele Cardinale”. UVT a răspuns ideilor inițiale prin organizarea unei abordări sistemice a procesului de generare a opțiunilor pentru proiectul creativ al Fântânii „Punctele Cardinale”. Axul central al proiectului constă în colaborarea dintre cadrele didactice și studenții aparținând de cele trei facultăți ale UVT (FAD, CBG și FSP), cu participarea Centrului de Transfer Tehnologic și Inovare al UVT din structura ICAM. În acest mod, studenții sunt parte activă a unui proiect prin care UVT își propune să contribuie la creșterea stării de bine în comunitate, ideile creative propuse de aceștia pentru reimaginarea Fântânii „Punctele Cardinale” fiind deopotrivă estetice și funcționale, în aliniament cu Noul Bauhaus European.