Aquatim a finalizat în această vară un proiect important pentru județul Timiș

Proiectul „Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş” (Cod SMIS 104740), cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Infrastructură Mare a fost oficial încheiat în data de 11 iulie 2023, după terminarea tuturor lucrărilor cuprinse în cadrul acestuia.  

Programul Operaţional Infrastructură Mare are ca obiectiv global dezvoltarea infrastructurii de transport, mediu, energie şi prevenirea riscurilor la standarde europene, în vederea creării premiselor unei creşteri economice sustenabile, în condiţii de siguranță şi utilizare eficientă a resurselor naturale.

Proiectul fazat a avut ca obiective specifice lucrări în completare privind sistemele de alimentare cu apă și de colectare a apei uzate în aglomerările Timișoara (localitățile Sânmihaiu Român si Utvin), Buziaș, Jimbolia, Deta și Recaș.

După finalizarea obiectivelor de investiții din cadrul proiectului fazat, populația suplimentară care beneficiază de o mai bună alimentare cu apă este de 5.630 persoane. Totodată, populația suplimentară care beneficiază de o mai bună tratare a apelor uzate reprezintă 16.820 locuitori echivalenți.

Valoarea totală a proiectului a fost de 63.047.409 lei (fără TVA), din care valoarea cofinanțării UE a fost de 46.602.123 lei.

Proiect cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.