Panourile fotovoltaice primesc undă verde la Aquatim

Compania Aquatim are în derulare mai multe proiecte cu finanțare europeană care urmăresc reducerea impactului asupra mediului și promovează dezvoltarea durabilă, prin utilizarea eficientă a resurselor.

Un astfel de proiect este „Eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul companiei Aquatim - Stația de epurare apă uzata Timișoara și Stația de tratare apă Urseni” (Cod SMIS 2014+ 158891).

În cadrul acestui proiect, în data de 30 iunie 2023, s-a semnat contractul de lucrări „Proiectare și execuție panouri fotovoltaice pentru producerea energiei din surse regenerabile la nivelul infrastructurii de apă și apă uzată a operatorului regional”, cu Asocierea CONSTRUCTIM S.A. și S.C. MOD VIN S.R.L.

În valoare de 6.772.800,00 Lei, fără TVA, contractul presupune realizarea a două parcuri fotovoltaice la Stația de Epurare a Apei Uzate Timișoara și la Statia de Tratare a Apei Urseni, cu o capacitate totală nou instalată de producere a energiei electrice de 1.650 kWp. Durata de proiectare și execuție e lucrărilor este de 6 luni, iar perioada de garanție este de 36 de luni.

Prin implementarea acestui proiect se dorește îmbunătățirea eficienței energetice prin utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Aquatim in cele 2 locații propuse pentru implementare.

Se estimează că, în urma acestei investiții, se vor produce 2.281 MWh/an energie electrică din surse regenerabile. În urma implementării acestor sisteme, se preconizează scăderea anuală a gazelor cu efect de seră cu 752,56 tCO2e/an.

Proiect cofinanțat  din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.