Stația de tratare a apei Gătaia

13 Septembrie 2018, 10:18

Astăzi vă prezentăm stația de tratare a apei Gătaia, o investiție realizată de Aquatim din bani europeni. Funcţionarea staţiei este automatizată, procesul poate fi urmărit on-line și de asemenea, utilajele pot fi comandate de la distanță, grație sistemului SCADA implementat.

Astăzi vă prezentăm stația de tratare a apei Gătaia, o investiție realizată de Aquatim din bani europeni. 

Investiția, în valoare de 4.891.559 lei, a fost finalizată în anul 2015. De atunci începând, stația de tratare își îndeplinește „misunea” cu succes, prin asigurarea de apă potabilă locuitorilor din Gătaia și Sculia.

Tehnologia de tratare cuprinde următoarele trepte: captarea apei din subteran prin 6 foraje, aerarea, preoxidarea, filtrarea, tratarea nămolului și dezinfecția finală, precum și înmagazinarea apei în rezervoare, două de 200 metri cubi și unul de 500 de metri cubi.

Ca și la celelalte stații de tratare finanțate prin programul operațional POS Mediu, Aquatim a ales să folosească o tehnologie avansată de monitorizare și control. Funcţionarea staţiei este automatizată, procesul poate fi urmărit on-line și de asemenea, utilajele pot fi comandate de la distanță, grație sistemului SCADA implementat.