Noutăți  »   Reprezentanți CE, în vizită la Aquatim

Reprezentanți CE, în vizită la Aquatim

Publicat la data: 2019-07-23
 
Reprezentanți CE, în vizită la Aquatim

O delegație a Comisiei Europene, compusă din Carsten Rasmussen, șeful Unității pentru România din cadrul DG Regio a Comisiei Europene, Florentina Tăutu, manager de program CE, Cezar Caleap, secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene și Cătălin Balan, director general al Autorității de Management POIM din cadrul aceluiași minister, a vizitat recent compania Aquatim.

Directorul general Aquatim, Ilie Vlaicu, a prezentat delegației CE detalii despre proiectul regional de investiții Aquatim din Timiș cu finanțare POIM, aflat în derulare dar și despre programele de cercetare și de colaborare profesională în care este implicată compania și fundația acesteia, Aquademica. Reprezentanții CE au apreciat activitatea societății Aquatim și preocupările pentru inovație și dezvoltare profesională. Finalul întâlnirii a fost unul special, când reprezentanții Aquatim le-au prezentat oaspeților hărți vechi ale sistemului de apă și canalizare din Timișoara, de la începutul secolului XX, documente primite recent de la Primăria München. 

Mai multe detalii despre întâlnire, în AquaȘtiri: https://aquastiri.ro/2019/07/23/delegatia-comisiei-europene-in-vizita-la-aquatim/

 
top
RSS Feed AQUATIM articolul in format pdf versiunea pentru imprimanta