Proiect european, încheiat cu succes în Timiş

Publicat la: 21 iulie 2016 | în Informatii despre proiect | de

Proiectul de investiții „Extinderea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare în judeţul Timiş”, finanțat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operațional Sectorial Mediu, a cărui beneficiar este Aquatim SA, a fost încheiat, cu succes, de curând.

Pentru proiectul sus-menționat Aquatim a accesat 118,87 milioane de Euro. Contractul de finanţare a fost semnat în data de 24 februarie 2011. Fondurile implicate în finanţarea investiţiilor provin din următoarele surse: 73,93% din Fondul de Coeziune al UE, fonduri nerambursabile, 13,04% asigurat de Aquatim, 11,30% de la bugetul de stat și 1,73% de la autorităţile locale – Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara.

Proiectul cuprinde investiţii în extinderea şi reabilitarea sistemelor de distribuţie şi de tratare a apei potabile precum şi pentru colectarea şi epurarea apelor uzate în Timişoara, Jimbolia, Deta, Sânnicolau Mare, Buziaş, Recaş, Gătaia, Făget, Ciacova, Săcălaz, Sânmihaiu Român și Utvin. Lucrările au însumat extinderea şi reabilitarea reţelei de apă cu aproximativ 100 km, extinderea şi reabilitarea reţelei de canalizare cu aproximativ 200 km, construcţia a trei staţii noi de tratare a apei potabile și a șapte staţii noi de epurare a apei uzate.

În urma investițiilor, gradul de acoperire a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în localitățile incluse în proiect a crescut, iar calitatea serviciilor prestate este conformă cerințelor UE. Aceste beneficii vor avea un impact considerabil în creșterea gradului de confort și în dezvoltarea economică a comunităților din cadrul proiectului. Totodată, s-au creat noi locuri de muncă pentru exploatarea și mentenanța noilor investiții.

În afara beneficiilor directe, investiţiile din fonduri europene nerambursabile ajută şi la menţinerea tarifelor percepute de operatorii de apă pentru serviciile prestate în limitele de suportabilitate. Fără asistență financiară din partea Uniunii Europene, operatorii ar fi fost puşi în situația de a face aceleași investiții, din surse proprii, fapt care ar fi dus la creșterea considerabilă a tarifelor aferente serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare.

top

Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe finanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro.

Conţinutul acestui material nu reprezintã în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.