Home
|
Comunicate de presa
Operarea judeţeană a Aquatim îşi face simţită prezenţa
23 Aprilie 2010
Încă din prima zi din care a devenit operator regional în judeţul Timiş, mai precis de la 1 februarie 2010, Aquatim a demarat o serie de lucrări de întreţinere şi reparaţii în majoritatea localităţilor în care operează.
Primul pas a fost întocmirea unei baze de date complete a noilor clienţi pornind de la vechile baze de date furnizate de primăriile localităţilor.
În perioada februarie-martie, a fost demarată o activitate de inventariere a tuturor mijloacelor fixe existente: conducte, branşamente, contoare, racorduri, foraje, staţii de pompare, de tratare şi de epurare, etc. Inventarierea acestora va ajuta la evaluarea stării reţelelor şi elaborarea unei strategii regionale, pe termen scurt, mediu şi lung, privind investiţiile de reabilitare, înlocuire şi modernizare ce trebuie realizate în acest domeniu.
Cu această ocazie au fost verificate branşamentele pentru a se stabili numărul de contoare de branşament existente în fiecare localitate. La o parte din branşamentele necontorizate au fost montate apometre, intenţia fiind ca pe viitor toate imobilele să aibă un contor de branşament pentru a se evita nemulţumirile legate de acurateţea modului de calcul a consumului de apă rece şi pentru combaterea risipei de apă.
De asemenea, s-au efectuat lucrări de spălare şi de igienizare a rezervoarelor şi reţelelor de apă în mai multe localităţi. Acest tip de lucrări presupun întreruperea furnizării apei reci pe perioada intervenţiei şi de aceea ele sunt anunţate din timp prin intermediul presei locale astfel încât consumatorii să aibă posibilitatea să-şi ia măsurile de precauţie necesare în astfel de situaţii. Aquatim va mai efectua asemenea lucrări şi în perioada următoare în localităţile unde se constată ca fiind necesare.
O măsură importantă luată de Aquatim în vederea asigurării operativităţii în rezolvarea avariilor şi defectelor apărute în localităţile nou-preluate o reprezintă înfiinţarea dispeceratului regional care va prelua sesizările tuturor consumatorilor. Reclamaţiile primite de la clienţi, la numărul de telefon 0256 201 362, vor fi transmise în timp real către formaţiile şi echipajele de intervenţie de la sucursale, astfel încât timpul de rezolvare al defectelor şi avariilor să fie minim.