Home
|
Servicii
Avize tehnice
Pentru informaţii şi eliberarea avizelor, vă puteţi adresa Serviciului tehnic, str. Gh. Lazăr 11/A, parter, camera 4, program de lucru cu publicul: luni – vineri, orele 08:00 – 15:30. Documentaţiile se depun la registratura Aquatim, str. Gh. Lazăr 11/A, parter, camera 10, program de lucru cu publicul: luni – vineri, orele 07:00 – 15:00.
Taxa de avizare este aceeaşi pentru orice tip de aviz, 25 de lei şi se achită la depunerea documentaţiei, la casieria Aquatim, str. Gh. Lazăr 11/A, parter, camera 9, program: luni – joi, orele 08:00 – 10:30.
Cererile tipizate se pot descărca direct de pe site (a se vedea mai jos lista de documente necesare) sau pot fi obţinute de la Servicul tehnic al Aquatim sau de la Primăria municipiului Timişoara.
Proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru care se solicită avizarea nu intră în obiectul de activitate al Aquatim. Puteţi descărca mai jos liste ale firmelor de proiectare sau de execuţie a branşamentelor, racordurilor, etc.
- firme de proiectare
- firme pentru execuţia lucrărilor.
Reamintim clienţilor că realizarea de branşamente de apă şi racorduri de canalizare fără avizul Aquatim este clandestină şi atrage, conform legislaţiei în vigoare, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravenţională, administrativă sau penală, după caz, atât pentru utilizator cât şi pentru executantul lucrării.
TERMINOLOGIE:
Instalaţie interioară existentă: instalaţia interioară care asigură alimentarea unui consumator în cadrul unui condominiu şi care este racordată la instalaţia interioară a imobilului într-un singur punct, amplasat imediat după apometrul principal al imobilului.
Documentaţie tehnică: documentaţie întocmită de un proiectant de specialitate, care stabileşte locul, modul de montare şi caracteristicile tehnice ale sistemului de măsurare precum şi debitul solicitat. Documentaţia tehnică va cuprinde: memoriu tehnic, breviar de calcul, caracteristicile tehnice ale sistemului de măsură şi piesele desenate aferente.
Sistem de măsură: sistemul de înregistrare a volumului consumat de apă, format în principiu dintr-un apometru de clasă „C” şi doi robineţi, care se montează pe instalaţia interioară recepţionată, în paralel cu sistemul de măsură existent al imobilului.
Avizul tehnic de contorizare individuală
Acest aviz tehnic se emite în cazul lucrărilor de separare a consumurilor de apă, cu contorizare prin apometrul principal, în cazul existenţei condiţiilor tehnice pentru delimitarea sau separarea instalaţiilor între utilizatori, pentru încheierea contractului de furnizare a serviciului în nume propriu şi cu condiţia încadrării în condiţiile tehnice de debit şi presiune asigurate de furnizor, la nivelul branşamentului imobilului.
Pentru obţinerea avizului aveţi nevoie de:
- Cerere tipizată
- Documentaţie tehnică privind montajul sistemului de măsura ce se va amplasa în spaţiul comun (subsol, cămin de apometru) sau într-un cămin situat pe domeniul public
- Extras CF individual şi colectiv (nu mai vechi de o lună de zile)
- Un document prin care se certifică faptul că se asigură contorizarea independentă a punctelor de consum pentru care s-a cerut contorizarea, document semnat şi stampilat de persoana autorizată care a executat instalaţia.
- În cazul existenţei instalaţiei interioare, aceasta fiind legată după apometrul principal al imobilului, într-un singur punct vizibil, este necesară certificarea scrisa a celorlalţi locatari privind alimentarea individuală a punctelor de consum prin instalaţia interioară.
- Declaraţie privind suprafaţa de teren, compusă din suprafaţa proprietăţii individuale (CF individual) şi cota parte din proprietatea comună (CF colectiv), pentru care se va calcula volumul de apă pluvială deversat în canalizarea stradală, semnată şi de ceilalţi locatari.
- Dovada plăţilor la zi pentru serviciie prestate de către Aquatim pentru întregul imobil.
Temeiul legal:
- Hotărârea Consiliului de Administraţie al Aquatim nr. 12/ 2007;
- Normele de aplicare ale Legii nr. 50 / 1991 (Monitorul Oficial. nr. 797bis/23.11.2009);
- H.G. nr. 348/1993 privind contorizarea apei şi a energiei termice la populaţie, instituţii publice şi agenţi economici.
- O.G. nr. 13/2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi canalizare nr. 241/2006.
Avizul tehnic de branşare/racordare
Notă: Prezentul aviz tehnic se emite în cazul lucrărilor de branşamente de apă şi racorduri de canalizare.
Pentru obţinerea avizului aveţi nevoie de:
- Cerere tipizată
- Proiectul tehnic (PT) şi Detaliile de execuţie (DE.), întocmit de un proiectant autorizat şi verificat de un verificator de proiecte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/199, republicată şi actualizată până la data de 14.10.2009
- Extras CF individual şi colectiv al imobilului pentru care se solicită avizul tehnic
- Certificat de urbanism, emis de autoritatea competentă conform prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată şi actualizată până la data de 14.10.2009
- Aviz de gospodărie subterană, emis de Aquatim
- Alte documente (documentaţii) impuse prin Certificatul de urbanism, care implică un aviz/acord din partea Aquatim
Temei legal: Hotărârea Consiliului de Administraţie al Aquatim nr. 12 /2007.
Avizul tehnic de extindere a reţelelor de apă/canalizare
Pentru obţinerea avizului aveţi nevoie de:
- Cerere tipizată
- Proiectul tehnic (PT) şi Detaliile de execuţie (DE.), întocmit de un proiectant autorizat şi verificat de un verificator de proiecte, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/199, republicată şi actualizată până la data de 14. 10. 2009
- Extras CF pentru porţiunea de teren pe care se va executa proiectul. În cazul drumului proprietate privată, se va depune donaţia către Consiliul Local sau CF-ul din care rezultă includerea în domeniul public.
- Certificat de urbanism, emis de autoritatea competentă conform prevederilor Legii nr. 50/1991, republicată şi actualizată până la data de 14.10.2009
- Avizele de gospodărie subterană, emis de Aquatim, ale deţinătorilor de gospodării subterane afectate de amplasarea noii investiţii
- Alte documente (documentaţii) impuse prin Certificatul de Urbanism care implică un aviz/acord din partea Aquatim
Temei legal: Hotărârea Consiliului de Administraţie al Aquatim nr. 12 /2007.
Avizul tehnic de furnizare a utilităţilor de apă/canalizare pentru spaţii cu altă destinaţie
Notă: Avizul se emite numai pentru spaţiile care au toate punctele de consum contorizate prin apometru principal şi pentru care Aquatim poate încheia contracte de branşare/racordare şi furnizare de utilităţi de apă şi de canalizare.
Pentru obţinerea avizului aveţi nevoie de:
- Cerere tipizată pentru firme
- Extras de CF individual şi colectiv al imobilului
- Certificat de înregistrare al firmei care solicită avizul, emis de Oficiul Registrului Comerţului
- Contract de închiriere sau de comodat (dacă este cazul)
- Acord al proprietarului privind încheierea contractului de branşare/racordare la utilităţile de apă şi canalizare între Aquatim şi firma care solicită avizul
- Detalii privind contul şi banca firmei care solicită avizul
- Chestionar privind debitul solicitat şi punctele de consum existente în locaţia respectivă
- Declaraţia privind suprafeţele de teren de pe care se colectează apele pluviale deversate în canalizarea stradală
- Scrisoarea de reziliere a contractului între Aquatim şi firma de la care se preia spaţiul (dacă este cazul)
- Dovada achitării la zi a serviciilor prestate de Aquatim, aferente spaţiului pentru care se emite avizul.
Temei legal: Hotărârea Consiliului de Administraţie al Aquatim nr. 12 /2007.
Chestionarele menţionate se pot obţine de la Biroul Contracte sau de la Serviciul Tehnic.
Avizul tehnic de preluare în staţia de epurare a apelor uzate menajere
Notă: Se emite numai în cazul agenţilor economici, pentru preluarea apelor uzate menajere a căror indicatori de calitate se încadrează în limitele specificate în normativul NTPA 002.
Pentru obţinerea avizului aveţi nevoie de:
- Cerere tipizată
- Extras CF al amplasamentului pentru care se solicită preluarea apelor uzate menajere în staţia de epurare
- Certificat de înregistrare al firmei care solicită avizul, emis de Oficiul Registrului Comerţului
- Contract de închiriere sau de comodat (dacă este cazul)
- Detalii privind contul şi banca firmei care solicită avizul
- Buletin de analiză al apei uzate menajere solicitată a fi preluată, emis de un laborator acreditat, prin care se atestă că indicatorii de calitate ai apei se încadrează limitele menţionate în normativul NTPA 002.
- Contract de vidanjare şi transport cu un transportator agreat de Aquatim S.A. Aici aveţi datele de contact ale transportatorilor.
- Planul incintei, cu poziţionarea clară a amplasamentului bazinului etanş vidanjabil
Avizul tehnic privind asigurarea furnizării utilităţilor de apă/canalizare
Notă: Se emite pentru lucrările de mansardare, extindere a clădirilor sau imobilelor existente sau în cazul în care se solicită autorizaţia de construire pentru un imobil în vecinătatea căruia Aquatim nu are în administrare reţele de apă şi de canalizare.
Pentru obţinerea avizului aveţi nevoie de:
- Cerere tipizată
- Certificat de urbanism
- Extras C.F. individual şi colectiv (nu mai vechi de 12 luni)
- Certificat de înregistrare al firmei care solicită avizul, emis de Oficiul Registrului Comerţului
- Memoriu tehnic întocmit de un proiectant autorizat, care va cuprinde descrierea soluţiei existente de asigurare cu apă şi canalizare a imobilului respectiv, iar în cazul în care Aquatim nu are reţele de apă şi canal în zonă, propunerile proiectantului pentru realizarea condiţiilor necesare furnizării acestor utilităţi.
- Breviar de calcul privind debitul de apă potabilă şi presiunea solicitată şi debitul de apă uzată menajeră deversat la canalizare
- Breviar de calcul privind debitul de apă pluvială şi soluţia propusă pentru preluarea acestuia
- Plan al reţelelor interioare (poziţionarea căminelor de apometru şi de racord şi traseul reţelei interioare până la imobil), la scara de 1:500, în două exemplare
- Plan de încadrare în zonă, emis de Banca de Date Urbane, la scara de 1:5000
- Plan de situaţie, emis de Banca de Date Urbane, la scara de 1:500, în două exemplare
- Alte documente (documentaţii), impuse prin certificatul de urbanism, care implică un aviz/acord din partea Aquatim