BEGA BULEVARD, la Aquapic

Centrul educațional Aquapic, de pe strada Frederic Mistral, se alătură festivalului Bega Bulevard, cu un program special, sâmbătă dimineața. Timișorenii sunt invitați să descopere două povești captivante despre apă și responsabilitatea față de mediu, la un eveniment pentru toate vârstele.

Urmărind spectacolul interactiv STICLUȚA (actori: Marius Lupoian, Adrian JIvan, Alex Cena, text: Cristina Konig, regie: Marius Lupoian), produs de Asociația Teatru Pentru Tine, cei mici vor lua parte la aventuroasa călătorie a unei sticle, peste mări și oceane, în căutarea coșului de reciclabile. O altă poveste, pe care o spunem sâmbătă vizitatorilor este aceea a „Stabilimentului Apei de Stropit”. Povestea apei industriale este parte a culturii și istoriei locale și rămâne una de actualitate, ca și exemplu de inițiativă pentru conservarea resurselor și dezvoltarea sustenabilă.

Program:
10:30 teatru (prima reprezentație)
11:30 tur ghidat Uzina de Apă Industrială
12:30 teatru (a doua reprezentație)

Accesul este liber, evenimentul se va desfășura în aer liber, cu respectarea măsurilor de protecție anti-COVID. Adresa Centrului educațional AQUAPIC este Strada Frederic Mistral nr. 1. Accesul cu transport public se poate face cu tramvai 1,2, stația Lalelelor, troleibuz 11, M11, stația V. Economu sau vaporetto stația M. Viteazul.

La Bega Bulevard, manifestare organizată de municipalitate și Casa de Cultură, timișorenii pot lua parte, în weekendul 17-19 septembrie la numerose activități culturale și recreaționale, cum ar fi seri de film, muzică, teatru sport, parada ambarcațiunilor, demonstații Salvo etc. Mai multe detalii pe https://www.facebook.com/casadeculturaamunicipiuluitimisoara.


Comunicare și Marketing Aquatim SA

Pentru informații: Loredana Leordean, 0743098075, loredana.leordean@aquatim.ro.