Aquapic – misiune îndeplinită

Publicat la: 06 decembrie 2017 | în La zi | de

Proiectul “Aquapic – Centru experimental pentru copii” a ajuns la final.

În urmă cu un an, Aquapic era, pentru câțiva, o idee, care nici nu avea încă un nume. O idee despre un loc unde copiii să învățe despre apă, dar nu oricum, ci într-un fel pe care ei să-l găsească atrăgător și distractiv.

Şansa a făcut ca acei câțiva oameni care împărtășeau aceeași idee să se întâlnească și să vorbească despre ea. Și odată „masa critică” atinsă, lucrurile s-au legat cu ușurință. Oportunitatea de finanțare a fost identificată în competiția națională de proiecte Urbaniada, iniţiată de ING Bank România. Fundația Aquademica, al cărei membru fondator este societatea Aquatim, și Asociația Urban Survey s-au asociat în consorțiu pentru a înscrie în concurs proiectul Aquapic – Centru experimental pentru copii, prin care ideea despre care am vorbit căpăta un nume și totodată ceva materialitate, având de acum alături un buget, un calendar de implementare și planuri pe termen mediu şi lung.

Centrul a fost gândit ca un experimentarium în aer liber, unde copiii să poată veni însoțiți de învățători, pedagogi, profesori, din primăvară până toamna. Locul potrivit pentru un astfel de centru s-a dovedit a fi Uzina de apă industrială, de pe malul Begăi, construită în 1916 și care nu mai funcționează din 2006.

Stabilimentul apei de stropit, cum era cunoscută uzina la începuturile sale, a aprovizionat, pentru o sută de ani, fabricile din Timișoara cu apă tehnologică și a furnizat municipalității apa necesară pentru spălarea străzilor sau irigarea zonelor verzi. Intrată într-un con de umbră în anii ’90, când industria Timișoarei s-a schimbat, uzina și-a încetat activitatea din lipsă de clienți. Atât clădirea uzinei, o minunată piesă de arhitectură industrială, bine conservată, cât și spațiul verde generos, de ………. ha, cu arbori înalți și două bazine de decantare, umplute cu apă din Bega, urmau să fie astfel deschise comunității prin amenajarea spațiilor interioare ca muzeu și instalarea de exponate și instalații-joc în aer liber, pentru copii, unde aceștia să „meșterească”, sub îndrumarea cadrelor didactice.

Ideea i-a convins și pe membrii juriului Urbaniada – economiști, arhitecți, jurnaliști –, și astfel Aquapic s-a numărat printre cele 8 proiecte finaliste, selectate din peste 50 de propuneri primite. În 1 martie, după interviul final de evaluare, Aquapic s-a clasat printre cele cinci proiecte câștigătoare, obținând o finanțare nerambursabilă de 75.000 de Euro, de la ING Bank România pentru implementarea sa.

Din primăvară, activități educative în aer liber, pentru copii!

La șase luni și jumătate de la start, iată rezultatele.

O alee nouă, străjuită de felinare, duce de la poarta de intrare de pe strada Frederic Mistral până la Sala Mașinilor. Sala Mașinilor, renovată, și-a recăpătat prestanța și își așteaptă vizitatorii, copii și adulți, pentru a le spune povestea apei industriale din Timișoara. Vizitatorii pot zăbovi puțin și pe terasa nou amenajată de lângă clădire, pentru a admira perspectiva asupra bazinelor și parcului înconjurător. La ieșirea din clădire, începe zona de aventură pentru copii, de-a lungul aleii fiind plasate un puzzle gigant din cuburi, un circuit interactiv al apei în natură, un loc unde pescarii amatori își pot încerca talentul la prins… deșeuri din canalizare, zona de răsaduri și un loc de joacă special cu apă, unde pompele, jgheaburile, canalele, roțile cu palete sunt material didactic, dar și mijloace de.. stropit! Exponatele “Plouă cu întrebări” și „Răspunsul e pe țeavă” încheie poteca Aquapic. Dar aventura nu se sfârșește aici.

Un minilaborator, dotat cu truse speciale pentru copii, și un microscop este amplasat într-o clădire tip container, tot pe spațiul verde, iar un ponton, amplasat pe unul din bazine, în care nivelul apei a fost scăzut pentru siguranță, este pregătit pentru concursuri de navomodelism.

Centrul a fost prezentat într-o conferință de presă ce a marcat închiderea oficială a proiectului. Cum toate activitățile sunt în aer liber și cum sezonul rece și-a intrat în drepturi, centrul va funcționa doar din primăvara viitoare. Până atunci, dacă vremea va permite, vor fi organizate tururi de prezentare.

Accesul în centru este gratuit și se va face pe bază de programare, la adresa aquapic@aquademica.ro. Copii trebuie să fie însoțiți de adulți. Activitățile din laborator se vor desfășura cu ajutorul specialiștilor Aquademica și voluntarilor. Pentru noutăți, urmăriți-ne pe pagina de Facebook și, dacă vă place, dați-ne un like!

Taguri:
top